Mergeam in drum spre birou si priveam oamenii...erau tacuti,anosti.Parca incercau sa si ascunda pasii,erau impovarati de ganduri doar o mama cu un copil isi permitea sa zambeasca spargand negura ce incerca sa ii impresoare din ceea ce emana din cei ce treceau pe langa ei.Erau lumina!
Este frumos sa privesti in jurul tau chiar si atunci cand esti trist,coplesit de ganduri,cand esti bolnav...sa ai puterea de a merge fara sa iti pleci capul si privirea in pamant si astfel sa ai puterea de a recunoste ca esti bolnav,poate, sau trist dar sa stai drept si sa poti spune sunt OM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu